joi, septembrie 29

Rețetă Mic Dejun: Banana bread vegană sau nu


Mă lovește uneori câte un cooking frenzy care se lasă cu copt până târziu în noapte. Și fiindcă mai nou m-am mutat și bucătăria nouă găzduiește un cuptor electric, amatoarea de făcut prăjituri s-a trezit la viață. E adevărat că s-au tocit îndemânările de-acum câțiva ani când scoteam tavă după tavă. Dar știu că încă există, deep deep down inside my chocolate soul.

Pentru această banana bread nu aveți nevoie nici de multe ingrediente, nici de foarte mult timp de pregătire. Singura condiție e să aveți banane foarte coapte la îndemână și ciocolată neagră. Desigur, puteți adăuga și nuci sau orice altceva mai doriți.

La arme, așadar. Sau la linguri și tăvi.

Ingrediente:

250 g făină
1 plic praf de copt
1 vârf de sare
1 praf de scorțișoară
3 banane medii foarte coapte
1 tabletă ciocolată neagră și jumătate (am folosit Schogetten)
30-40 ml ulei măsline
100 ml apă (sau lapte dacă nu vreți varianta vegană)
50 g zahăr brun

I. Într-un bol mare amestecăm ingredientele uscate pentru aluat: făina, praful de copt, sarea, scorțișoara.

II. În alt bol mare pisăm bananele cu furculița, adăugăm uleiul, apa sau laptele, zahărul. Amestecăm și încorporăm mixul în amestecul uscat din primul bol.

III. Când aluatul e omogen, adăugăm ciocolata tăiată bucăți.

IV. Dăm la cuptor circa 55 minute la 170-180 grade. E gata mai exact când se rumenește bine pe deasupra. Se lasă dacă o scoateți din cuptor mai devreme.

O recomand caldă și merge de minune cu o cafea, cafea, CAFEA!

Sursa

marți, septembrie 27

8 lecții despre iubire. O prezentare de Holley Murchison

Pe Holley Murchison o veți găsi lucrând în mai multe domenii, iar asta numai datorită faptului că nu credem că avem, ca oameni, un singur talent sau că ar trebui să ascultăm de cei care ne spun "alege o pasiune și devino cel mai bun în acel domeniu". Riscăm să ne trezim, mulți ani mai târziu, că am "greșit" pasiunea și că nu știm să facem decât ceva ce nu ne (mai) place. Și nici atunci nu e un capăt de țară, dar ce-ar fi să încercăm să găsim lucruri care funcționează și care ne împlinesc fiindcă ne punem la lucru mai multe abilități și pasiuni?





Mă regăsesc mult în abordarea lui Holley, iar asta după ani de zile în care, deși simțeam că îmi plac atât de multe și că mă pasionează atât de multe, mă simțeam în același timp și vinovată că nu mă pot hotărî. Nu mi-a spus nimeni că nu trebuie să aleg, dimpotrivă, am auzit întotdeauna argumente în favoarea contrariului.

Așa cum în școală ți se cere să alegi un profil, o specializare și sunt, de multe ori, smulse de lângă tine lucruri de suflet doar pentru că a trebuit să alegi.

Vestea bună e însă următoarea și vă sfătuiesc să v-o spuneți și vouă ori de câte ori simțiți nevoia: Hei, nu trebuie să aleg. Am o viață și vreau să mă bucur de pasiunile mele, de muncă, de explorarea creativității. Să caut până găsesc ceea ce îmi place. Să descopăr bucuria de a lucra făcând ceea ce îmi place. Să am curajul curiozității. Să nu renunț.


Lecțiile de iubire ale lui Holley sunt despre astfel de descoperiri, conexiuni, concluzii. Și pot fi aplicate în viața de zi cu zi pentru o viață mai bună, pentru o liniște mai mare, pentru un destin mai apropiat de ceea ce ne dorim pentru noi și cei dragi:

Lecția nr. 1. Onorează-ți trecutul.

Cine își iubește cu adevărat trecutul? "Durerea și traumele m-au învățat tot ce știu despre iubire", spune Holley.
"Opusul întunericului este lumina" și "în trecutul meu am învățat despre alegeri".
"Trecutul te pregătește pentru scopul tău" și "fiecare provocare pe care am înfruntat-o a devenit o îndemânare pe care am aplicat-o ca adult".

Lecția nr. 2. Cultivează empatia.

"Am învățat cum să ascult cu adevărat" și "am învățat, prin empatie, cum să fiu prezentă pentru alții".
"Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să fim deschiși la experiențele altora chiar dacă nu ni s-au întâmplat neapărat și nouă".

Lecția nr. 3. Găsește-ți pasiunea (pasiunile).

"Totalul îndemânărilor, pasiunilor și lucrurilor care te interesează te face să fii cine ești și, mai important, te echipează astfel încât să fii pregătit să faci ceea ce ai de făcut."

"Căutarea pietrei mele prețioase ține numai de a-mi păstra curiozitatea".

"Cea mai pură formă de dragoste e felul în care comunicăm unii cu alții. Comunicarea duce la înțelegere și asta duce la schimbare".

"Învățăm că mereu trebuie să cerem permisiunea. Nu trebuie să cerem voie pentru a schimba lumea".


Lecția nr. 4: Sari.

"Fiecare salt a fost inițial o întrebare despre cum voi face față unei situații".

"Educația înseamnă iubire".

"Pentru a fi profesor, trebuie să fii mai întâi student".

"Dacă nu aduci lumii ceva în plus, atunci îi răpești ceva."

"Cred sincer că dacă avem mai mulți oameni și mai multe chipuri suficient de încrezătoare încât să-și facă cunoscute ideile, vor aduna triburi care să facă munca necesară pentru a schimba lumea".


Lecția nr. 5: Găsește-ți tribul.

"Nu poți face totul de unul singur".

"Nu toată lumea se poate îmbarcă în poveste, unii oameni nu sunt pregătiți".

"Să-ți găsești tribul înseamnă să găsești oameni care vor umple golurile pentru lucrurile pe care nu știi să le faci".


Lecția nr. 6: Predă-te.

"Nu poți înainta în iubire dacă nu ierți, nu poți înainta în iubire dacă nu renunți la trecut, nu poți înainta în iubire dacă nu te iubești pe tine".
"Iertarea e ceva de zi cu zi".
"Dragostea sălășluiește în prezent și se transmite prin tot".
"Fii puternic în credinta ta, scrie despre cum te simți, plângi. Predă-te durerii, disconfortului, sentimentelor pe care trebuie să le simți pentru a te vindeca".

Lecția nr. 7: Fii stăpânul vocii tale dacă vrei să lași o urmă.

"Să ai propria voce înseamnă să vorbești în apărarea ta, înseamnă să te alegi pe tine".
"Nu poți fi altora de folos dacă nu te servești mai întâi pe tine".


Lecția nr. 8: Alegem.

"Alegem cum trecutul nostru dă formă viitorului nostru și ce vom face cu toate momentele frumoase care se petrec între timp, alegem ce munți vom urca și ce munți vom încerca să ducem în spate, alegem cum vom răspunde nedreptăților lumii și pe care ne vom face că nu le vedem, ce reguli vom încălca pentru a face să fie mai bine".

"Având iubirea pe post de busolă, vei ajunge întotdeauna exact acolo unde trebuie, exact în mijlocul procesului de împlinire a scopului tău".

Și, pe final, trei întrebări pe care Holley ni le oferă ca temă de gândire:

Care va fi vocea ta?
Unde vei oferi iubire?
Când vei începe?



duminică, septembrie 25

De vizitat în weekend: Muzeul Theodor Pallady sau Casa Melik şi alte câteva case memoriale fascinante din Bucureşti

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat destul de des în weekend-urile din această vară să găsesc cu greu ceva de făcut în Bucureşti. Lăsând la o parte plimbatul pe străduţe şi mersul la cinema, vara bucureşteană nu a fost atât de plină de evenimente. Acum că e toamnă, au reînviat lansările de carte, expoziţiile, festivalurile de film, stagiunile de teatru etc. Însă am descoperit în câteva dimineţi de sâmbătă că există locuri minunate de vizitat şi de revizitat în Bucureşti, locuri în care nu există cozi şi, din păcate, doar câţiva vizitatori pe zi.

Las la o parte faptul că nu pot înţelege inexistenta promovare din partea celor care au în responsabilitate aceste locuri. Deşi unele dintre ele sunt bine întreţinute, metodele de promovare nu ţin deloc pasul cu vremurile actuale.

Muzeul Theodor Pallady este printre puţinele care se promovează organizând, printre altele, şi ateliere pictură pentru copii în această splendidă cameră de la etaj:

Sursa
Casa Melik sau Muzeul Theodor Pallady se află pe str. Spătarului nr. 22 (foarte aproape de bulevardul Carol I sau de bulevardul Calea Moşilor) şi a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Din 1971 casa găzduieşte colecţia de artă a sotilor Serafina şi Gheorghe Răut. Acesta din urmă, prieten cu Pallady şi locuind împreună la Paris în Place Dauphine, a adus în ţară şi lucrări ale binecunoscutului pictor. Puteţi vedea în Casa Melik picturile din atelierul parizian al lui Pallady.

În afară de acestea, colecţia cuprinde şi pictură europeană din secolele XVI-XIX, sculpturi, obiecte de artă decorativă, textile şi mobilier.


Fotografia apartine Ulitarnica.ro, adresă la care puteti vedea multe alte fotografii din Casa Melik.

Nu o să intru în amănunte despre toată istoria casei, o să vă mai spun că există un jurnal al însemnărilor lui Pallady pe care l-am citit şi despre care am scris aici.

Revenind însă la ceea ce puteţi vizita şi descoperi cu bucurie şi uimire, o să mai fac următoarele recomandări (vizitate toate şi absolut minunate, cu precădere Muzeul Memorial Liviu Rebreanu şi M. M. Tudor Arghezi, acesta din urmă cu o curte cochetă, un mic parc, mormântul scriitorului, mormântul lui Zdreanţă, precum şi tipografia proprie a lui Arghezi):

1. Muzeul Memorial Tudor Arghezi
Str. Mărţişor nr. 26, sector 4, Tel. 021/332.59.00

2. Muzeul Memorial "George si Agatha Bacovia"
Str. George Bacovia, nr. 63, sector 4, Tel. 021/332.45.47

3. Muzeul Menorial "Ion Minulescu şi Claudia Millian"
Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, apt. 12, sector 5, Tel. 021/317.90.41

4. Muzeul Memorial "Liviu şi Fanny Rebreanu"
Str.  Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, apt. 11, sector 5, Tel. 021/317.90.42

Program de vizitare pentru cele patru de mai sus:

Marţi - Duminică
1 martie - 31 octombrie (orele 10.00 - 18.00)
1 noiembrie - 28 februarie (orele 9.00 - 17.00)

Vă recomand să sunaţi înainte pentru a vă asigura că e cineva acolo. Biletele sunt ieftine, nu-mi amintesc să fi trecut de 10 lei.


Pentru Muzeul Theodor Pallady, programul e următorul:

Miercuri - duminică
11.00 - 19.00 (mai - septembrie)
10-18.00 (octombrie - aprilie)
Închis: luni, marţi, 1 ianuarie, Duminica Paştelui, 25 decembrie

Telefon: 021/211.49.79

Am păstrat pentru final o casă la care voi reveni cu siguranţă fiindcă a fost şi cea mai mare surpriză pentru mine, devenind totodată şi un loc de sufletMuzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Sursa
Nu mi-a venit să cred că muzeul de mai sus e în Bucureşti, că s-a păstrat astfel (chiar dacă e vizibilă nevoia de reparaţii a casei), că nu s-au distrus, în comunism, ceea ce puteţi vedea mai sus. E una dintre puţinele locuri în care ai impresia că timpul a rămas în loc şi ţi-o poţi imagina pe Cecilia Storck plimbându-se printre unele dintre cele mai frumoase şi mai artistice încăperi pe care le-am văzut vreodată.

Ştiu că, cel puţin în Bucureşti, azi plouă, dar păstraţi aceste posibilităţi pentru un weekend viitor sau pentru o zi din săptămână în care aveţi timp. Şi dacă vă vin prietenii în vizită şi nu ştiţi pe unde să-i plimbaţi, vă promit că nu vor fi dezamăgiţi.



miercuri, septembrie 21

Pasiune sau bani? O întrebare simplă cu un răspuns complicat

Am descoperit în ultimele luni o altă metodă de a privi lucrurile. Am întors multe dintre lucrurile pe care le fac pe dos, le-am schimbat pe ici, pe colo (dar neapărat prin punctele esenţiale). Am accelerat procesul de învăţare, am scris, am rescris, am lucrat poate în acest an mai mult decât în ultimii la un loc. Şi nu am putut să nu-mi doresc să văd rezultate concrete, imediate. Însă în acelaşi timp am ştiut că nu toate depind de mine. În cadrul unei conferinţe la care am mers azi cineva a zis că norocul înseamnă că pregătirea întâlneşte oportunitatea. Şi n-am putut să fiu decât pe jumătate de acord cu asta. Fiindcă trăim într-o lume cu valori alterate, cu sisteme în care nu ne putem încrede întotdeauna şi cu criterii de care nu avem de ce să ţinem mereu cont.

Întocmai ca imaginile mele răsturnate, deşi obiectivul meu a fost să le privesc cu mai multă indulgenţă, tot aşa s-au întors şi unele valori faţă de care nu trebuie să fim însă indulgenţi. Am continuat şi continui să lucrez având doar pe jumătate rezultatul în minte, ceea ce fac zi de zi îmi place şi ştiu că, mai presus de orice, investesc în mine, iar asta îmi aduce o mulţumire care nu se măsoară în bani. Şi ce fericire, aş întreba, se măsoară vreodată în bani?

Sursa
M-am gândit mult la asta şi urmărind oameni de succes care au diferite definiţii pentru bogăţie, lux, confort, reuşită. Sunt multe teorii cu privire la asta şi sunt şi mai multe cărţi despre asta. Şi cred că fiecare om trebuie să îşi găsească până la urmă definiţia proprie fiindcă nicio altă definiţie împrumutată nu-l va îmbogăţi şi nici nu-l va face fericit.

Cineva spunea că adevăratul lux e să-ţi poţi petrece timpul aşa cum îţi doreşti. Mă întreb ce am face însă dacă am servi numai din borcanul cu miere zi de zi. Cât ne-ar ţine? Unii dintre cei mai echilibraţi oameni pe care îi ştiu muncesc în medie 12 ore pe zi, dar asta nu îi deranjează fiindcă le place ceea ce fac. Munca nu e o corvoadă şi n-ar trebui să fie pentru nimeni, numai că nu întotdeauna e aşa.

Mă gândesc însă la multe joburi care nu implică 12 ore de muncit pe câmp sau într-o fabrică de îmbrăcăminte şi nu presupune dormitul noaptea printre maşinile de cusut. Joburi de care mulţi nu sunt mulţumiţi şi în care oamenii pun foarte puţină pasiune.

S-a discutat azi, tot la acea conferinţă, despre antreprenoriat, despre lipsa de încredere pe care o avem în noi, ca români, despre lipsa spiritului de echipă deopotrivă. Tragem, fiecare pentru noi, şi nu ajungem niciunde.


În context mai restrâns, cred că în orice iniţiativă e nevoie de oameni care să fie pasionaţi de ceea ce fac, responsabili şi conştienţi că trebuie să îşi asume pe deplin orice acţiune. Şi, desigur, asta ar veni şi din respectul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l aibă pentru sine.

Aşa că... pasiunea sau banii? Aş alege întotdeauna pasiunea. Chiar dacă nu întotdeauna poţi face numai ceea ce îţi doreşti, trebui să înveţi să îţi placă tot ceea ce faci. Şi mai ştiu că, deşi importanţi, deşi cu un rol precis în economie, banii pot să nu aducă nici cel mai mic strop de fericire dacă ceea ce faci te face realmente nefericit.

Şi cred că există echilibre, că nu trebuie să ne dorim să înotăm într-o piscină de lapte şi miere fiindcă nimic şi nimeni nu e perfect. Dar cred că putem fi oricând mai angajaţi, mai responsabili, mai devotaţi nu doar nouă, ci şi lucrurilor pe care le facem.

Aşa e, nu e aşa? Spuneţi-mi. Nu pretind şi nici nu vreau să las impresia (şi nici să mă conving eu pe mine) că am toate răspunsurile. Dar sunt curioasă să descopăr şi alte experienţe. Cum e mai bine pentru voi sau cum credeţi că ar fi mai bine?


vineri, septembrie 16

Cum să ne ținem mintea departe de poluare

Scriu articolul acesta într-o pauză pe care mi-am oferit-o mie, între multe alte articole, noutăți și titluri care-mi umplu ziua. Încerc să respir adânc și să-mi amintesc, din nou, care sunt lucrurile importante pentru mine. Într-o singură zi, căutăm, citim, ascultăm, răspundem, alergăm, cărăm, planificăm, notăm, concluzionăm. E ușor să ne lăsăm duse de curentul puternic al informațiilor, al lucrurilor pe care le avem de făcut sau pe care alții le așteaptă de la noi. În toată această învălmășeală, periodic, trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: noi unde suntem?

Și, întocmai ca atunci când am pipăi un Pinocchio adus pentru prima oară la viață, după ce a fost cioplit din lemn, să ne verificăm visele, dorințele. Și, făcând asta, să ne ținem mintea departe de poluare. Fiindcă niciun vis nu poate fi urmat drept și corect când pe lacul pe care plutim domnește ceața. Niciun drum pe care vrem să mergem nu ne va oferi destinații primitoare dacă traversăm, de fapt, o pădure plină de umbre, suspiciuni, griji.

Niciun vis nu poate fi urmat drept și corect când pe lacul pe care plutim domnește ceața.

Mintea, ca și casa, trebuie să fie un spațiu aerisit, luminat, proaspăt. Să nu lăsăm să se adune decât cel mult un strat foarte subțire de praf, pe care să-l ștergem temeinic la intervale regulate de timp. Să deschidem însă în fiecare dimineață ferestrele și să ne asigurăm că aerul care intră ne umple nu doar plămânii, ci și inima


Sursa

Pentru echilibru, pentru liniște, pentru timp și atenție, pentru toate acestea trebuie să depunem eforturi. Căci ceea ce vine ușor poate să treacă la fel de ușor. Chiar și cei care câștigă la loto, nepregătiți pentru acest câștig, ajung în scurt timp mai săraci decât fuseseră inițial.

Scriam recent despre cum cred că ar trebui să încercăm să ne trăim viața ca o vacanță. Asta înseamnă, pe scurt, să facem lucruri benefice pentru sănătatea noastră fizică, mentală și spirituală tot timpul. Să avem grijă de noi zi de zi, nu doar în concediu. Să ne oferim și să le oferim celor iubiți grija și dragostea noastră tot timpul, nu doar atunci când suntem relaxați sau credem că avem, în sfârșit, timp.

Iată câteva lucruri pe care le puteți încerca. Eu le aplic și funcționează, iar ori de câte ori trec mai multe zile fără yoga sau măcar o plimbare, iau o pauză și îmi fac timp pentru una din cele două, acestea fiind și în topul listei de activități care îmi odihnesc mintea și o țin departe sau o curăță de poluare:

- meditație (10 minute)
- yoga (20-30 minute)
- pauză făcând altceva care mă relaxează, dar mă și inspiră (citesc un blog, urmăresc un video, răsfoiesc o carte)
- fac o plimbare sau merg în unul dintre locurile preferate din oraș (o librărie, o cafenea, o ceainărie)
- îmi pregătesc un ceai sau ceva dulce și ușor
- recreere creativă (desenez, pictez, decupez ceva, fac un board pe Pinterest)
- o baie relaxantă

Ar trebui să încercăm să ne trăim viața ca o vacanță

Fac lucrurile astea fiindcă se întâmplă să am zile în care să petrec în fața monitorului multe ore, prin natura meseriei. Și pentru că mă atrage această lume atât de creativă și plină de idei, uit uneori să iau pauze binemeritate.

Făcând însă toate cele de mai jos, reduc și timpul pe care-l petrec consumând conținut (gândiți-vă numai la cantitatea uriașă de informații care ne înconjoară într-o singură zi) și investesc acele minute sau ore în ceva ce mă ajută să fiu mulțumită la final de zi.


Sursa

Sigur că toate aceste lucruri ar putea părea nesemnificative, dar vă promit că nu sunt. Sigur că ar putea să pară, cel puțin în mintea noastră, că le facem, fără ca în realitate să ni le oferim în dar. Un mare beneficiu al acestor pauze pe care le merităm din plin e că ne ajută să ne amintim că trebuie să avem grijă de noi și că suntem importanți în viețile noastre și ca indivizi.

Într-o lume aglomerată, adesea nebună, riscăm să avem impresia că nu mai contează foarte mult ce facem, ce spunem, cine suntem. Însă rolurile noastre sunt importante, iar datoria noastră, mai mult ca niciodată, e să facem bine, mult bine. Și să începem cu binele pe care ni-l datorăm nouă fiincă doar așa vom putea face bine și în jurul nostru. Și când suntem mulțumiți de noi, de propria viață, întindem mâini calde și sincere spre ceilalți.

Să ne concentrăm asupra noastră. Să investim în noi cu toată energia, cu toată încrederea și cu toată creativitatea de care nu ne simțim în stare. Și spun "nu ne simțim" în stare fiindcă mereu putem mai mult decât ne imaginăm noi că putem. Așa că o doză suplimentară de energie și încurajare nu are cum să strice. Prindeți curaj pentru acele vise care au stat până acum pe hârtie. Timpul e al vostru, iar mintea voastră, ca o grădină sau o cameră curată, plină de prospețime, vă așteaptă.



joi, septembrie 15

Toate lucrurile de care nu avem nevoie și de ce trebuie să scăpăm urgent de ele

Am în bibliotecă Arta simplităţii de Dominique Loreau. Nu am terminat-o nici acum. M-am oprit din lectură atunci când intrase în prea multe detalii (după mine), despre calitatea genţilor.

Dar probabil că merită citită până la final. Şi probabil că nu e la fel de bună ca manualul de simplitate scris Marie Kondo, carte care a creat o adevărată isterie în lumea vedetelor și pe care n-am citit-o încă. Mi-am dat voie să descopăr singură cum e mai bine să mă organizez, când și la ce lucruri să renunț. Am descoperit însă destul de rapid că e minunată senzația de renunțare la lucrurile materiale în favoarea experiențelor sau pentru a crea spațiu și pentru a crește mai ușor, pentru a te desprinde de obiceiuri vechi, pentru a face loc noului.

Se întâmplă adesea să gonim după prietenii, după oameni  noi, după lucruri noi, doar pentru că ne temem să încercăm să umplem singuri niște goluri. N-am putut să renunţ la unii oameni care nu aduceau nimic bun în viaţa mea şi nici la obiecte care nu făceau decât să aglomereze nu doar spaţiul fizic, ci şi pe cel mental, abia acum vreo doi ani când am ales să mă concentrez, mai mult ca niciodată, asupra mea, asupra a ceea ce vreau să fac şi asupra unei libertăţi care însemna să nu mai ţin cont la fel de mult de opiniile altora sau convingerile lor faţă de cine sunt, ce ar trebui să fac şi, cum se mai spune, pe ce parte a capului ar trebui să-mi port pălăria.

Ca un semn, zilele acestea am tot zărit, din goana tastaturii și cu coada ochiului, articole care m-au inspirat și mai mult să termin acest articol despre o mai bună organizare (sunt învățăcel la categoria asta, încă).

Dar pot spune deja la ce am constatat că ajută o mai bună organizare și structurare a spațiului:

- ne concentrăm mai ușor asupra lucrurilor/oamenilor/experiențelor/planurilor din viața noastră
- suntem mai odihniți, fizic și psihic
- simțim că avem mai mult control asupra vieții noastre, iar asta ne ajută să luăm decizii mai bune
- avem mai multă energie pentru a începe tot timpul noi proiecte fără să ne mai simțim aglomerați
- fiecare obiect la care renunțăm și după care nu ne pare rău lasă loc noului

E foarte interesant de observat cum, deși faceți loc fizic, vă creați un spațiu mental pentru experiențe și obiceiuri noi.

Sursa

Iată, aşadar, o listă a obiectelor care se adună în multe case (inclusiv în a mea) şi care nu ne folosesc la nimic:

- cești cu multe modele, forme și dimensiuni (evitați, pe cât posibil, să colecționați obiecte, chiar dacă sunt frumoase, drăguțe sau cu un design minunat) - valabil pentru orice alt obiect de veselă (amintesc de aceste lucruri fiindcă am colecționat multe în ultimii ani)

- donați/vindeți cărțile pe care le-ați citit și pe care știți că nu le veți mai citi (nu vă temeți, cărțile de suflet sau cele utile se recunosc ușor)

- bilețelele, hârtiile, contractele vechi, manualele de instrucțiuni de la aparatură deja inexistentă

- reviste pe care nu le-ați mai deschis de ani de zile

- obiecte primite în dar care nu vă sunt pe plac, dar pe care nu ați dorit să le dați mai departe (donați-le)

- fețe de pernă, prosoape în zece culori, cearceafuri în șapte nuanțe (scăpați de ce e tocit, rupt, pătat). Cu cât aveți mai puține din această categorie, cu atât mai puțin vă veți organiza mai bine și când va trebui să spălați lenjeriile de pat. Dacă am zece fețe de pernă, o să fiu tentată să iau mereu câte una curată din dulap în timp ce muntele crește în afara coșului de rufe (acest capitol e pe lista de sortare urgentă)

- obiecte de papetărie

- încălțăminte și haine de care nu ne-am atins de zece ani

Poate par lucruri mici, lucruri lipsite de importanță pentru viețile noastre. Însă ne țin ocupați în mod nefolositor nouă. Ne umplu timpul cu treburi care nu ne lasă să ne bucurăm de aspecte mult mai importante ale vieții.

Da, necesită timp, necesită efort, dar răsplata e pe măsură. Ne va ajuta să pășim într-o nouă etapă a vieții noastre, ne va ajuta să fim mai liberi, mai puțin constrânși de posesiunile materiale. Cred mult în transformările personale și benefice de care suntem capabili. Și cred că merităm din plin să ni le dăruim. Dar, pentru asta, trebuie să le facem mai întâi loc, reducând considerabil numărul de obiecte care nu ne sunt de folos și care ar putea aduce multă bucurie sau ar fi în mod real de folos altor oameni.

Dacă mai aveți idei, propuneri, experiențe într-ale sortării, le aștept cu drag și interes în căsuța de comentarii.

sâmbătă, septembrie 10

Ziua în care a fugit creativitatea. 80 de idei care te ajută să fii creativ


De dimineaţă am ţâşnit din pat. Am sărit, ştiţi voi, ca atunci când vă amintiţi că mai aveţi o bucăţică de ciocolată uitată de aseară. Dar eu mai aveam un articol despre creativitate pe care nu-l terminasem şi care, între timp, se completase în mintea mea cu idei noi şi o nouă atitudine.

Fiindcă în ultimele două săptămâni am tras de mine să fac lucruri și... le-am făcut. Am scris, am rescris, am îmbunătățit unele planuri, le-am lăsat deoparte pe altele. Am făcut un fel de reorganizare la început de toamnă, ca un şcolar care se uită prin rechizite în timp ce oftează: "Asta-mi mai trebuie, asta nu-mi mai trebuie..."

Lângă mine tronează însă, pe birou, un mic munte de post-it-uri. Vin ideile noi s-au ţinut lanţ, s-au luat unele după altele şi, din deal, au ajuns munte. Dar a existat şi o zi în care a fugit creativitatea.  Şi n-a fost singura.

Ni se întâmplă uneori să simţim că puterile noastre creatoare sunt anihilate. Iar asta poate avea diferite forme. Plictiseală, mâhnire, deznădejde. Griji care se ivesc, probleme de rezolvat şi care nu erau în plan. Un milion de alte motive care ne pot îndepărta de starea noastră naturală, cea de creativitate şi de curiozitate.

Pentru mine, oboseala fusese catalizatorul. Prea puţine ore de somn şi un fel de militărie a muncii pe care, nu zic nu, am făcut-o cu drag. Însă sentimentul a fost acela de anihilare, de neputinţă. Şi, ca un răspund, am găsit mesajul care mi-a dezvăluit o diferenţă pe care nici nu ştiam cât e de esenţial să o fac:




Am făcut o greşeală pe care o aminteşte şi Sophia Amoruso, autoarea cărţii #Girlboss: E semn de maturitate să nu faci din absolut orice o prioritate. Evident, ajungi la concluzia asta nu obligatoriu după ce ai prioritizat ABSOLUT ORICE ai trecut pe listă, ci atunci când, în timp ce îţi bei cafeaua, asculţi un interviu cu Sophia şi te trăzneşte concluzia fix în moalele capului.


Ce putem face, aşadar, când nu ne simţim creativi? Şi ce şanse avem să ne scoatem din cap ideea că nu suntem suficient de creativi, sau, mai rău, deloc?

Toţi oamenii sunt creativi. Unii, mai mult, alţii, mai puţin, dar numai şi numai pentru că nu şi-au antrenat suficient de mult această stare a creativităţii. E ceva ce, cred eu, se toceşte mult în anii de şcoală. Din fericire, există şi soluţii. :)

Ne exersăm creativitatea ca pe un obicei bun. Ştiţi supa aia fierbinte care vă aşteaptă după o zi îndelungată de iarnă? Aşa trebuie văzută şi creativitatea. Ca pe ceva care ne încălzeşte sufletele şi care ne aduce o împlinire fantastică. Cum o exersăm? Aici lista e lungă, dar nu vă temeţi. Avem spaţiu pe Internet:

- (re)descoperim ce ne place să facem. Nu contează că ultima oară când am făcut asta aveam patru ani. Cu atât mai bine. Poate să fie şi un joc de Lego. Cumpăraţi-l. Adulţii din jur vor spune că "aţi dat în mintea copiilor". Foarte bine. Exact asta încercăm să facem. Să ne trezim la viaţă plăcerea jocului, bucuria şi curiozitatea de a fi copil. Fiindcă în starea aceea se află şi cea mai mare doză de creativitate.

- ne odihnim mintea. Când ideile se încăpăţânează să nu apară, nu încercăm şi mai tare. Dacă înotăm împotriva curentului de apă, obosim şi, în cele din urmă, ne înecăm. Să avem încredere. Ideile vor veni. Să luăm o pauză. Să facem cu totul şi cu totul altceva. Să ieşim la o plimbare, să vedem un film, să citim o carte. Să stăm de vorbă cu un prieten bun. Să medităm. Să pregătim ceva bun de mâncare. Să ne lăsăm mintea să se relaxeze fiind prezenţi în alte direcţii. Şi, atunci, ideile vor veni.

- ne păstrăm vie curiozitatea. E important sfatul ăsta. E atât de important că mi-aş dori să-l văd scris deasupra tuturor tablelor din toate sălile de clasă din lumea asta, mai ales în ţările cu sistem educaţional similar celui din ţara noastră. Fiindcă-n toţi anii de şcoală ne pierdem curiozitatea până în punctul în care nu vrem să mai descoperim nimic pe cont propriu. Nici măcar lumea. De-asta de multe ori unii dintre cei mai de succes şi creativi oameni sunt cei care au înţeles de mici cum funcţionează, de fapt, viaţa. Au învăţat lecţii şi au descifrat mecanisme pe care nu ni le predă nimeni în şcoală.

Cum hrănim curiozitatea? Explorăm, citim, învăţăm lucruri noi, observăm ce ne stimulează şi urmărim acel fir. Ne ţinem după aroma curiozităţii exact ca-n mai toate reclamele la cafea din lume (iată un exemplu nu tocmai bun de creativitate).

Şi pentru că alţii se organizează mai bine decât mine (am în lucru capitolul Organizare), vă prezint şi:

 29 de tehnici pentru a vă păstra creativitatea (în parametri cât de cât normali);

30 ponturi pentru a vă reîmprospăta creativitatea

21 metode de a fi creativ, de la Huffington Post citire.





Şi încă un lucru pe care îl spune Elizabeth Gilbert în cartea sa, Lecţii de magie:

"Şi chiar dacă creativitatea diferă de la persoană la persoană, un lucru rămâne sigur: o viaţă creativă e o viaţă mai amplă, cu un orizont mai larg, o viaţă mai fericită şi de o mie de ori mai interesantă.  Să trăieşti în felul acesta - dând la iveală necontenit şi cu încăpăţânare nestematele ascunse în tine - este o artă în sine."